11 Apr 2013

Intreținerea și îngrijirea implanturilor dentare în 3 pași

Posted by ADMIN

Succesul implanturilor dentare depinde de mai mulți factori: experiența medicului implantolog, calitatea și tipul implantului dentar, starea de sănătate a pacientului atât cea generală cât și cea locală a structurii osoase. Însă, pentru longevitatea implanturilor dentare, condiția necesară și obligatorie este un program corect de întreținere.

Igiena orală bună a dinților artificiali realizați prin implanturi dentare este la fel de importantă ca cea a dinților naturali! Implanturile dentare nu sunt afectate de procese carioase, fiind realizate din titan sau alt material biocompatibil, însă țesuturile periimplantare sunt mai vulnerabile la invazia microbiană decât cele ale dinților naturali.

Practic, placa bacteriană se acumulează în jurul implantului dentar ca în jurul dintelui natural, cauzând inflamații și infecții la nivelul gingiei și a osului. Pentru a evita complicațiile unor astfel de situații, Dr. Vasile Branici, specialist Implantologie, vă recomandă un program corect și necesar în 3 pași de întreținere a implanturilor dentare.

1.Control periodic. Primul control de rutină se realizează la 30 de zile de la inserția lucrării protetice pentru a evalua starea gingiei și a implantului. Următoarele controale periodice se stabilesc în funcție de cazul fiecărui pacient. În general, o dată la 4 sau 6 luni este obligatorie o consultație în care se urmărește și se verifică: cantitatea de placă bacteriană depusă, aspectul țesuturilor periimplantare și a lucrării protetice pe implanturi, ocluzia, stabilitatea protezei dentare, a bontului protetic și a implantului dentar precum și starea de sănătate generală a pacientului.

2.Ședința de profilaxie de 3 ori pe an. Respectarea ședințelor de profilaxie profesionale salvează timp, efort și mai ales costuri financiare suplimentare prin evitarea reintervențiilor complicate. Periajul profesional, detartrajul și fluorizarea elimină depozitele de tartru din zona subgingivală. La acestea se adaugă procedura de Air-Flow care curăță în profunzime lucrările dentare.

3.Program zilnic de igienă orală. Folosirea periuței dentare și a celei interdentare, a aței dentare, a dușului bucal și a apei de gură sunt esențiale în menținerea igienei orale sănătoase.
(1) Periajul dentar se realizează obligatoriu dimineața și seara. Folosiți o periuță cu perii medii și o pastă de dinți cu particule slab abrazive, cu conținut de substanțe antitartru și antiplacă. (pasta de dinți de albire este abrazivă, se recomandă utilizarea ei de maxim 2 ori pe săptămână). Perierea se face vertical la fel ca la dinții naturali.
(2) Periajul interdentar se recomandă după mese. Periuța interdentară se folosește fără pastă de dinți și vă ajută să curățați zonele greu accesibile dintre implant și ceilalți dinți sau suprafața de sub corpul de punte (în cazul unei punți dentare).
(3) Ața dentară se folosește obligatorie seara înainte de periajul dentar. Se recomandă ața dentară super floss pentru lucrările protetice și în situațiile în care există un spațiu mai mare între implanturi sau implanturi și dinți naturali.
(4) Dușul bucal și apa de gură de 2 ori pe săptămână. Dușul bucal îndepărtează resturile alimentare din spațiile subgingivale proxime implanturilor dentare sau de sub punți. Folosirea apei de gură antibacteriene și curățarea ușoară a limbii cu periuța de dinți sunt indicate pentru o respirație cât mai proaspătă.

Implanturile dentare au o rată de succes de 95%, însă doar prin respectarea acestui program de întreținere, sunt o investiție sigură în sănătatea și implicit în calitatea vieții tale. Programează-te online la o consultație și află pașii necesari în realizarea tratamentului de implant dentar.

Leave a Reply

Message: