29 Apr 2013

Traininguri internaționale pentru medicii implantologi

Posted by ADMIN

Deteriorarea implantului dentar, afecțiuni la nivelul sistemului nervos, rejecția implantului dentar sunt doar câteva dintre eșecurile ce pot apărea în urma intervenției și pot duce la înrăutățirea stării generale de sănătate a pacientului. Deși există un număr considerabil de factori care pot duce la eșecul unui implant dentar, o mare parte dintre aceștia depind de modul în care este realizată procedura.

Specialiștii în implantologie le recomandă persoanelor care au nevoie de unul sau mai multe implanturi dentare ca alegerea medicului implantolog să fie bazată pe criterii precum: experiența, certificare, metode de tratament etc. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra faptului că un cost scăzut al procedurii crește șansele ca un implant dentar să sfârșească printr-un eșec.

Pentru a evita astfel de situații, Green Dental Clinic investește constant în perfecționarea echipei de specialiști în implantologie. Astfel, echipa de medici participă constant la cursuri și congrese internaționale și este certificată în acest domeniu al medicinei dentare.

“Cele mai frecvente situații care pot cauza eșecul unui implant dentar sunt neglijența medicului dentist, implantul dentar neadecvat, dar și scurtarea etapei de diagnosticare. Radiografia tridimensională este esențială în cazul acestei proceduri, însă din păcate există multe cazuri în care medicii nu au competența de a interpreta corect o astfel de radiografie. La Green Dental Clinic investim mereu în programe internaționale de training pentru medicii implantologi tocmai pentru a le oferi pacienților siguranța reușitei fiecărui implant dentar” a declarat dr. Oana Taban, Director General al grupului de clinici DENT ESTET.

În lume există peste 200 de producători de implanturi dentare, însă numai 6 dintre ei au făcut publice rezultatele testelor calitative ale implanturilor. Din cauza costurilor ridicate ale cercetării care, implicit, cresc și costul implantului dentar, mulți medici implantologi preferă să colaboreze cu producători ce au costuri scăzute, neglijând importanța calității produsului în reușita procedurii.

Pentru un implant dentar cu rezultate garantate, este foarte important să facem alegerea corectă a clinicii de implantologie.

 

Articol publicat în www.rezervat.ro.

 

Leave a Reply

Message: